Hidrotopconstruct.ro

IMPERMEABILIZARI CU CIMENTURI OSMOTICE

Tratarea betonului sau a caramidei cu cimenturi osmotice ofera acestora o protectie si o impermeabilizare de durata. Produsele acestea, cimenturile osmotice, sunt utilizate la impermeabilizarea: rosturilor, subsolurilor, fundatiilor, tunelurilor, parcarilor subterane, piscinelor, conductelor, orificiilor. Betonul tratat este etanş la acţiunea apei sau a altor lichide, din orice direcţie.

CUM ACTIONEAZA

Produsele acestea se compun din cimenturi speciale, nisipuri cuartoase cu granulometrie optima si diversi aditivi. Efectul de impermeabilizare al produselor, cu actiune la nivel capilar, este realizat prin activarea substantelor chimice care patrund in capilarele betonului datorita presiunii osmotice a apei. Aici, substantele chimice componente intra in reactie cu compusii activi din beton, formand legaturi chimice care duc la inchiderea capilarelor si a fisurilor capilare. Ca urmare a reactiei, apa nu mai se deplaseaza prin stratul creat, acesta ramanand insa permeabil la trecerea vaporilor.

Un tratament cu asemenea produse poate asigura o penetrare a cristalelor de până la 30 cm în masa betonului, cu condiţia să nu se întâlnească zone segregate unde consumul de reactivi este foarte mare.

Caracterul permanent al tratamentului cu cimenturi osmotice este dat de faptul că tratamentul nu este pelicular ci face parte integrantă din masa betonului.

Formaţiunile cristaline, rezultate in urma impermeabilizarii sunt foarte rezistente la presiuni mari de apă, pe orice faţă a elementului de beton tratat, precum şi la acţiunea multor substanţe chimice agresive.

Avantajele utilizarii cimenturilor osmotice sunt:

Nu au nevoie de suport uscat dimpotrivă trebuie să fie umed;nu necesită pregătiri costisitoare la pregătirea suprafeţei in vederea aplicarii; nu are nevoie de vreme uscată la aplicare; nu trebuie protejat la acoperiri cu pământ, montarea armăturilor, a plasei de protecţie sau a altor materiale; nu are nevoie de tratări speciale la îmbinări, petreceri, colţuri, muchii; este un sistem mai rapid decât alte metode; poate fi aplicat pe orice faţă a elementului de beton.


 

 



SEO